De mai bine de un deceniu, piaţa teatrală românească şi internaţională devine tot mai interesată de textul nou de teatru. Dar oferta de autori tineri şi cu o voce proaspătă nu acoperă solicitările pieţei. Scrierea dramatică (play writing sau écriture dramatique) se regăseşte ca disciplină, în mod concret, în majoritatea universităţilor de specialitate din Europa şi din întreaga lume.
Nevoia de a crea un microclimat de dezvoltare a autorului dramatic în care Universitatea de Arte Tg. Mureş să fie placa turnantă a procesului de educaţie se bazează pe existenţa în zonă a unor resurse care permit dezvoltarea contextului necesar, în relaţie strânsă cu realitatea teatrală românească şi nu numai. Este vorba despre primul proiect de resuscitare a dramaturgiei româneşti, Dramafest, înfiinţat în 1996, de programul underground al Teatrului Ariel, care există din 1999, dar şi de legăturile constante cu Lark Play Development Center din New York, un faimos teatru al dramaturgilor americani, de la Arthur Kopit, la Eric Bogosian sau scriitoarea americană, de origine română, Saviana Stănescu.
Profilul masteratului este unic în România, prin şansa pe care o acordă studenţilor de a scrie teatru - nu la masă, ci de a intra la scenă, a studia metabolismul actorului şi a lucra cu regizorii de aceeasi generaţie, respectiv, de a vedea cum funcţioneaza structura dramatică live. Proiectele sunt gândite în relaţie strânsă cu studenţii celorlalte masterate, de regie, actorie şi impresariat artistic. De asemenea, programul dezvoltă un parteneriat cu centrul de dezvoltare a textului nou pentru scenă LARK, din New York. La finalul anului I se organizează o tabără internaţională de play writing, la Tîrgu-Mureş, unde masteranzii, alături de autori dramatici din SUA, vor avea ocazia să urmeze un curs de scriere dramatică susţinut de un dramaturg american.
Pe parcursul celor doi ani ai programului, studenţii vor lucra pe proiecte incluzând dramatizări sau realizarea de scenarii radiofonice (în parteneriat cu radio Tîrgu-Mureş) şi vor lua contact cu publicul de teatru prin susţinerea de spectacole-lectură şi printr-o prezentare scenică finală, în mediu profesionist.
Sunt acceptate înscrieri ale candidaţilor care au o licenţă în orice domeniu, nu neapărat teatru, şi sunt motivaţi să scrie pentru scenă. Este recomandată cunoaşterea, cel puţin la nivel de bază, a limbii engleze.
- Tabăra de play writing – în fiecare vară, alături de dramaturgi americani şi Teatrul Lark, la Tîrgu-Mureş;
- Pe bune! – scenariu radiofonic docu-fiction, plecând de la un aspect documentat al realităţii, urmat de ficţionalizarea lui;
- Ceea ce are legătură cu mine – rescrierea clasicilor, în limbajul de azi şi în situaţii contemporane, cu personaje actuale;
- Noi, în lecturi noi – spectacole-lectură ale pieselor scrise de masteranzi, realizate împreună cu studenţii de la masterul de regie şi actorie
- Dramatizare liberă (pornind de la o idee dintr-o povestire sau orice fel de alt text antologic), urmată de înscenarea textului, realizată de către masterand;
- Traducând, învăţăm – traducerea şi realizarea de spectacole-lectură din textele dramaturgilor invitaţi






